OBÂRŞIE ŞI PERENITATE

Iulie 28, 2007 at 5:27 pm (OPERA SI AUTORUL)

Există locuri confortabile în cultura şi civilizaţia universală. în antichitate era mai avantajos să te naşti grec, să fii din stirpea lui Homer, Aristot şi Plato, decât să te naşti în Roma, ameţit de orgoliul de a cuceri, dar nutrind secret infirmitatea de a nu produce în chip original cultură.
În evul de mijloc era mai avantajos să fii bizantin sau roman, mai aproape de noi, după Renaştere, să fii italian, german, francez, spaniol, englez sau american, pentru ca la un nume simplu, din oricare onomastică naţională, să poţi adăuga cognomenul unor culturi sau civilizaţii faimoase, apte să se reprezinte singure. Eternitatea – deci prestigiul indiscutabil – era numai aceea a marilor culturi, consacrate prin creaţie sau rapt, prin expansiune şi strălucire apogeică sau, în cazuri mai rare, prin descoperire retrospectivă.

Cultura hitită, din podişul anatolian, e o descoperire recentă. Aici toată lumea scrie, ca mai târziu, cu mult mai târziu, în epoca tiparului şi a învăţământului generalizat. Cultura, în urmă cu 40 de secole, în acest perimetru, era un act comun şi un act irtdtvidual; descifrând tăbliţele de lut nears, incizate superficial, din „biblioteca“ arheologică de la Istanbul, capeţi imaginea unei societăţi prospere, care se lasă citită la toate dimensiunile şi la toate nivelurile. E o cultură fără mister, odată descifrat misterul Scrierii, şi o cultură fără descendenţi. Nimeni n-a imaginat o legendă etiologică în legătură cu ea, un mit transfigurator pentru O cultură vie de azi, aportul ei la ansamblul mare al culturii antice se deduce printr-un anevoios examen morfologic. Cultura hitită are, deci, un mesaj în sine, circulând autonom, ca o cuantă de lumină prin univers. Mai aproape de noi, o altă cultură, tot neolitică, descoperită acum aproape 100 de ani, cultura Cucuteni-Tripolie, n-are descendenţi. Nu ştim cine sunt cucutenienii, deşi ştim că ei reprezintă „una dintre cele mai strălucite culturi neolitice de pe teritoriul continentului european“; mai mult, produsele culturii lor –singurele care datează –, celebra olărie cu forme şi culori desăvârşite, nu sunt cu nimic inferioare produselor similare (ceramica pictată) din Mesopotamia şi restul Asiei Anterioare. Deci, un mare moment de gândire şi artă, dar pe care succesorii antici nu l-au integrat, la fel ca şi cei moderni, cultura cucuteniană fiind desfiinţată printr-o catastrofă. Tot o catastrofă, de un ordin puţin explicabil, a desfiinţat cultura Maya din spaţiul sud-american. Facem această trecere fiindcă cultura Maya, departe de a rămâne în perisabil, ca civilizaţiile anterioare, lucrează cu monumentalul. Ea lasă drept moştenire neantului nişte imense cochilii goale de piatră, adresate nimănui, nimeni, nici un moştenitor, nepropunându-şi să plombeze formele defuncte cu nişte conţinuturi vii sau să preia, în orice fel modificate, aceste forme. Ele rămân ca nişte mustrări adresate eternităţii, gesturi demiurgice suspendate aproape de apogeu, ca şi, în plan individual, Sagrada Familia, catedrala lui Gaudi, de la Barcelona. Ca asemenea acte să continue să rămână fertile, cineva trebuie să se revendice din ele. Şi cum s-ar revendica altfel decât printr-o imensă invenţie culturală, printr-o legendă etiologică cu rol viu şi fertil? O cultură fără descendenţi e o monadă, altfel spus, valoarea ei, în sine, nu operează contemporan decât numai printr-un act viu de revendicare.

În ceea ce priveşte revendicările de acest tip, românii au procedat multă vreme prin trimiteri exterioare. Şi-au spus romani, s-au revendicat deci de la Roma, iar actul lor de voinţă a fost atât de acerb şi radical, încât toţi migratorii l-au respectat, traducându-le numele prin acelaşi etnicon germano-slav care-i defineşte pe latinii vechi şi pe italieni, numindu-i wlachi, blachi, valahi, considerându-i, deci, ca pe unicii reprezentanţi ai defunctului Imperiu roman în această parte a lumii. Reînvierea lor culturală, în epoca luminilor, se face sub acelaşi semn al recuperării exterioare a obârşiilor. Spaniolii nu procedează altfel, după Reconquistă, respingând înrâurirea maură; sud-americanii, până în epoca emancipării, vor proceda la fel, refuzând fuziunea cu orice alt element şi afişând orgoliul hispanic. Nord-americanii vor avea multă vreme nostalgia obârşiei europene.

Dar, paralel, cu românii se va petrece şi un alt proces: ei vor descoperi, în afara Romei, o altă sursă exterioară, pe care o vor revendica orgolios: Bizanţul şi moştenirea lui spirituală. Nu vor face altfel balcanicii şi slavii răsăriteni, toţi slavii ortodocşi construindu-şi în acest mod o obârşie spirituală, întemeindu-şi strălucirea din varii epoci pe această moştenire. Românii pun însă o surdină acestui patos şi un accent despărţitor: ei se consideră descendenţii direcţi ai celei de a doua Rome şi purtători în filiaţie neîntreruptă ai moştenirii, printr-un Byzance apres Byzance care s-ar fi desfăşurat şi la ei, prin aportul lor nemijlocit. Cele două Rome intră în conflict în conştiinţa lor culturală (Cantemir exprimă desăvârşit această opoziţie, astfel încât elenistul Al. Elian notează, într-un studiu: „E interesant de remarcat că zelul antiroman pe linie religioasă al lui Cantemir este compensat de o fervoare prolatină pe linie naţională“), dar orgoliul rezolvă fericit opoziţia printr-o reprezentare bicefală: prima Romă indică apartenenţa la o etnie, cea de a doua Romă la o spiritualitate, iar spiritualitatea, conştiinţa autonomiei acesteia, au condus, odată cu epoca modernă, spre căutarea surselor interioare. Cine sunt românii în fond, ce alt mit cultural propun? Din păcate, aici, la noi, lipseşte dovada literară a momentului de fuziune cu băştinaşul al cărui profil se pierde într-un fantomatic aproape absolut. Epoca post-romană n-a dat în Dacia un cronicar precum, pentru sud-americani, Garcilaso de la Vega – „El Inca“, prin pana căruia să se recupereze fondul vechi, iar absenţa unui echivalent al acelor Comentarios reales: el origen de los Incaş a întârziat enorm procesul recuperării surselor interioare. Până la>>> continuarea aici >>>

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: